Copilul tau ESTE inteligent. Intrebarea este ...din ce punct de vedere.
Te-a suparat nota la matematica sau faptul ca nu se descurca bine la germana? Este undeva un dracusor care te intreaba daca este suficient de inteligent sa faca fata planurilor pe care le ai pentru el? Asta nu stim dar ce stim sigur este ca ai un copil inteligent. Doar ca punctul lui/ei forte s-ar putea sa fie un tip de inteligenta pe care nu l-ai luat in calcul.
HOWARD Gardner, professor de psihologie la Harvard , atrage atentia asupra faptului ca notiunea de inteligenta este mult mai complexa decat vor sa ne lase sa credem scolile fixate pe mate si Romana.
Mai exact, spune distinsul profesor, intrebarea nu este cat este cineva de destept ci din ce punct de vedere. El arata ca exista 7 fatete diferite ale inteligentei si nu prea exista, pe planeta noastra cel putin, oameni care sa exceleze din toate punctele de vedere.
Inteligenta logico-matematica e cea mai simpla si mai cunoscuta. Copiii se descurca bine cu numerele, modelele si matematica sau stiintele exacte.
Inteligenta lingvistica este a copiilor care vorbesc in propozitii complexe, cu un vocabular bogat, invata usor limbi straine si sunt capabili sa faca si sa inteleaga jocuri subtile de cuvinte.
Copiii cu o deosebita inteligenta visual-spatiala sunt extraordinari la a construi lucruri, la a face puzzleuri 3 D si se descurca de minune cu harta. (Cand cresc mari parcheaza usor masina ?)/. Lego, cuburile sau fotografia sunt hobbiuri specifice.
Inteligenta chinestezica este cea care permite anumitor copii sa fie excelenti sportivi sau dansatori sau chiar sa fie foarte buni la lucrul manual. De aceea la meciul de fotbal sau basket, premiantul de la mate s-ar putea sa nu mai fie intre favoriti. (Felicitari exceptiilor)
Inteligenta muzicala este a micilor muzicieni si a compozitorilor talentati care ne fac viata mai frumoasa. Acesti copii iubesc sunetele si ritmul.
Inteligenta interpersonala este cea care ii ajuta pe unii copii sa ii inteleaga pe ceilalti, sa comunice si sa se inteleaga mai bine cu cei din jur, sa faca echipa buna cand este cazul si sa aiba relatii si prietenii frumoase. Un cadou frumos pe care ti-l da viata.
Copiii cu o inteligenta intrapersonala dezvoltata se inteleg bine pe ei insisi. Dau dovada de autocontrol si perseverenta, sunt constienti de punctele lor tari si de cele slabe si sunt capabili de automotivare.
Ce putem face noi ca parinti?
-
Sa ii ajutam sa isi imbunatateasca punctele slabe si sa exceleze unde sunt dotati prin activitati, jocuri si jucarii care sa ii dezvolte. Vom reveni cu astfel de exemple cat de curand.
-
Sa ii ajutam si pe ei sa inteleaga ca sunt inteligenti si speciali, ca au puncte tari pe care le pot folosi in hobbiurile lor si de ce nu, in planurile pentru viitoarea cariera, sa inteleaga ca sunt buni si foarte buni la ceva si ca respectul de sine nu trebuie dictat doar de matematica, fotbal sau integrarea in grupurile din scoala.